Cum să-l lași să plece din viața ta pentru totdeauna

Doare. Nu poți și nu vrei să uiți omul, care odată însemna tot. Ai adunat amintirile, cele mai puternice emoții, clipele de fericire și le-ai ascuns în inima ta. Trăiești cu ele, te hrănești cu lumina lor. Dar uiți că astfel îți otrăvești prezentul și anulezi șansa unui viitor bun.

S-a întâmplat și a fost frumos. Te-a schimbat ca om, te-a transformat ca femeie, te-a învățat lucruri pentru care îi ești recunoscătoare. A venit însă acea răscruce a drumurilor voastre, acel moment decisiv după care nimic nu a mai fost posibil.

Ai suferit și poate încă mai suferi. Ai plâns și poate încă nu s-au uscat toate lacrimile. Este firesc să trăiești cu intensitate emoția, să-ți pară că o parte din tine nu va mai fi niciodată la fel. Este firesc să-ți rămână cicatrici sau chiar răni deschise pe suflet. Dar nu este firesc și nici bine să nu accepți vindecarea acestor răni.

Nu înseamnă să ștergi cu buretele tot ce s-a întâmplat. Amintirile sunt o parte din trecutul tău, acel om a fost o parte din trecutul tău. Păstrezi amintirile și păstrezi omul, dar nu te mai gândești la el cu ură sau dorind răzbunare.

Nu mai vrei să-i condamni acțiunile, chiar dacă ele au dus la despărțire. Ești recunoscătoare pentru ce a fost, pentru tot ce ai învățat. Dar nu transformi acest proces într-o misiune a propriei vieți. Acea poveste nu-ți mai aparține, acel om nu mai este în viața ta.

Păstrezi amintirile și păstrezi omul, dar nu uita de tine. Niciodată să nu uiți de tine. Nu uita cine ești, care îți sunt valorile, visurile, dorințele. Nu uita de Universul lumii tale, acolo unde găsești atât de mult motive să mergi mai departe, să accepți noi lecții, noi oameni.

Aceasta este viața, îmbrățișează-i provocările

Mergi mai departe. Cât de greu ar fi, mergi mai departe. Fără a avea gânduri urâte față de tot ce a fost. Nu lua cu tine tristețea și supărarea, regretele și durerea. Nu lua slăbiciunile și fricile. Ia ceea ce te poate face mai puternică, mai sigură pe tine, mai liberă.

Ia recunoștința și acceptarea. Ia curajul de a depăși orice obstacol. Ia încrederea că totul va fi bine. Nu ai fost alegerea lui, omul pe care să-l însoțești prin viață. Dar ești alegerea propriei vieți, omul care poate fi fericit și împlinit. Omul care poate construi alături de alt om.

Nu-ți fie frică să lași în urmă ceea ce nu poate fi în prezent. Acest Univers te va suprinde în cel mai neașteptat moment. Vei descoperi povești și lumi, atât de apropiate de lumea ta. Cel mai important este să te detașezi de statutul de victimă. Să refuzi să mai joci un rol secundar, să refuzi să mai trăiești o iluzie.

Fii cu sufletul împăcat.

Ai făcut tot ce puteai, ca acea relație să funcționeze. Ai luptat pentru acea relație și acel om. Nu ai ce să îți reproșezi. Sau, chiar și dacă o parte din vină îți aparține, acceptă lecția, promite-ți să nu mai greșești la fel în viitor.

Ascultă-ți vocea interioară, glasul femeii demne și decise să-și trăiască din plin viața. Aruncă deoparte regretele, cu toate celelalte emoții care îți umbresc sufletul. Îmbrățișează schimbarea, ea îți va oferi lumina de la capătul tunelului.

Este atât de greu să păstrezi în gândurile tale un om pentru care nu mai însemni ceva. Este greu să ții cu forța în inima ta toate amintirile, să-ți hrănești dorința de răzbunare cu aceste amintiri. Lasă să plece, lasă să rămână în trecut tot ceea ce nu poți controla în prezent. Fii fericită, aici și acum.

© Sufletisme.ro

Sursa foto: freepik.com